CTP nu crede că Florin Cîțu mai poate fi numit premier: „Este compromis moral și profesional”. De ce spune gazetarul că Iohannis riscă să urmeze traiectoria lui Băsescu

CTP nu crede că Florin Cîțu mai poate fi numit premier: „Este compromis moral și profesional”. De ce spune gazetarul că Iohannis riscă să urmeze traiectoria lui Băsescu
Gazetarul Cristian Tudor Popescu / Sursa foto - ARHIVĂ: Mediafax Foto
Publicat: 09/10/2021, 08:56
Actualizat: 09/10/2021, 13:38

Gazetarul Cristian Tudor Popescu (CTP) a afirmat vineri seara, la Digi 24, că Florin Cîțu nu mai poate fi numit premier al României, pentru că „este totalmente compromis din punct de vedere moral și profesional în acest moment”. În plus, a mai comentat el, dacă președintele Klaus Iohannis l-ar numi încă o dată premier pe Florin Cîțu, riscă „să copieze traiectoria lui Traian Băsescu”.

„Nu mai găsești, să dai cu tunul, pe cineva care să-l susțină pe Cîțu acum, să spună «Nu, domnule, Cîțu e bun, e mare, e frumos, e extraordinar, face…» Nimeni! Știți când se mai întâmpla asta? La Dragnea. În ultima fază a lui Dragnea, nimeni nu-l mai susținea. Mai existau susținători ai PSD-ului, cum și acum PNL-ul mai are, totuși, destui susținători. Prea mulți, după părerea mea, care apar în sondaje, nu cred că sunt atâția. Dar cu Florin Cîțu nu se mai poate continua. Orice formațiune politică, orice persoană, inclusiv președintele Iohannis, care încearcă să continue cu acest om… La ce mai e bun omul acesta? Căci ultima speranță a mea pe care o mai aveam s-a dus”, a spus Cristian Tudor Popescu.

„Am păstrat această speranță: poate că e capabil, în valul ăsta de impopularitate pe care îl stârnește, să ia niște măsuri curajoase, nepopulare și am dat exemplul plafonării prețurilor la energie. Numai că premierul s-a răzgândit și miercuri a anunțat că PNL și guvernul susțin plafonarea prețurilor la energie în România”, a explicat CTP, referindu-se la faptul că în 31 august premierul declara că nu va plafona prețurile la energie.

„Prima declarație am luat-o drept o declarație de principiu liberală, că tot repetă dl. Cîțu că el este liberal până în măduva oaselor și că este pentru economia liberă de piață, că este de partea antreprenorului, de partea firmelor private. Am spus uite, domnule, este nepopular în acest moment în care PSD-ul strigă pe la toate colțurile „plafonați prețurile” și își asumă ferm această decizie. (…) Și acum, la o lună de zile, fără să clipească, își aruncă la canal tot ce-a spus înainte. Omul nu clipește, ba mai mult decât atât, liberalul Cîțu amenință companiile – să nu care cumva să creșteți prețurile! Deci, dl. Cîțu, pe lângă defectele în plan uman pe care le are, este un tarabagiu ordinar, cu nimic mai bun decât Orban. Omul acesta nu are niciun fel de reper interior, nu are principii, așa cum am sperat, până în ultimul moment, ca măcar atât să aibă”, a explicat CTP.

„A venit aici, a scuipat unde a lins și cu asta basta, nu mai există ca om politic. Ce să faci cu el în continuare?”, a arătat gazetarul.

„Dar ce vă spuneam cu principiile, cu dl. Cîțu care linge unde a scuipat și invers, asta e parfum de tei față de ce face cu banii de la Fondul de rezervă, miliardul dat primarilor acum. Socoteala arată că le-a dat 70-80 la sută primarilor PNL. Păi, e același procent pe care îl realiza PSD-ul când făcea același lucru atunci când era la putere. E o diferență, însă, între cele două mârșăvii. Asta de acum e făcută în pandemie, domnule, este făcută când mor oamenii! Fondul de urgență este pentru situații speciale, pentru situații de calamitate, pentru situații critice, cum e asta. Poți să ai nevoie de acești bani acum, pentru a face o cheltuială rapidă în pandemie, să achiziționezi ceva ce apare, nu știu, pe plan mondial, e o situație critică. Și în această situație tu dai bani politici la primari?! Asta deja este o chestiune penală, după părerea mea, darea de bani primarilor, unui domeniu care nu prezintă nicio urgență în clipa de față în raport cu situația critică. Știu că legea îi permite să facă ce vrea cu fondul de rezervă, dar întreb: ai voie să cheltui bani din fondul de rezervă într-o situație extrem de gravă pentru țară, în care s-ar putea să ai nevoie de banii aceștia? Ai voie să deturnezi acești bani în felul în care o faci?”, a precizat CTP.

Iohannis și Băsescu, în al doilea mandat

CTP a explicat și de ce Klaus Iohannis riscă să ajungă în situația lui Traian Băsescu, dacă îl nominalizează în funcția de premier tot pe Florin Cîțu.

„Unde să se mai meargă cu premierul acesta? Premierul Cîțu este totalmente compromis din punct de vedere moral și profesional în acest moment. Faptul că Klaus Iohannis l-ar mai numi încă o dată pe acest om înseamnă că dl. Iohannis vrea să copieze traiectoria lui Traian Băsescu, pentru că dl. Băsescu a avut grijă ca în cel de-al doilea mandat al său și în special în cea de-a doua parte să își dea cu levierul nu numai în genunchi, dar și în cap și să distrugă, mă rog, ce realizase până atunci. Primul mandat al lui a fost, să spunem, suportabil, acceptabil. Cel de-al doilea, însă, a fost distrugător. Ei bine, se pare că asta dorește să facă și dl. Iohannis, dacă va continua să-l susțină pe dl. Cîțu”, a afirmat CTP.

CTP, despre comunicatul în care PNL anunță că nu va merge cu o propunere de premier la Cotroceni

În opinia gazetarului, comunicatul prin care PNL anunță că nu va merge cu o propunere de premier la Cotroceni arată că nu mai există cale de împăcare cu USR PLUS și plasează „pisica” guvernării în ograda celorlalte partide, care au votat demiterea guvernului.

„Am văzut astă-seară (vineri-n.r.) analize, după comunicatul PNL-ului, dar după părerea mea, acest comunicat spune clar un singur lucru: orice fel de posibilitate a refacerii coaliției cu USR PLUS este desființată în acest moment. Nu mai există nicio posibilitate. Asta spune acest comunicat, nu că ar fi ei dispuși să-l pună pe altul în locul lui Cîțu ca premier, nici vorbă de așa ceva! Ei și-au dat seama și lucrul acesta a fost pecetluit și de zicerile lui Cîțu la adresa USR PLUS, și de cele ale lui Iohannis – poate și mai agresive – la adresa USR PLUS. Ce să mai refacă? Este imposibilă orice fel de refacere a coaliției. Și atunci, ce-au zis? Au pasat prin acest comunicat – s-au crezut inteligenți – și au zis aruncăm pisica moartă la ăștilalți, adică la PSD, AUR, USR PLUS. Ați dat guvernul jos? Poftiți! Aveți majoritate, propuneți voi premier, dacă ați dat guvernul jos, veniți voi cu premier! Prin acest comunicat, recunosc faptul că nu mai pot să facă o majoritate, pentru că orice cale de comunicare și împăcare cu USR PLUS este terminată”, a comentat CTP.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
Traiul românilor, tot mai dificil. Ce scumpiri vor urma
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Aștept cu nerăbdare". Florin Piersic, noi declarații despre starea sa de sănătate. Dorinţa arzătoare a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Copacii care au supraviețuit bombei atomice lansate asupra Hiroshima
×